“Din două una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica…”

Cel mai dificil aspect de corectat într-o sesiune de lucru este dependența. Și asta nu mi se întâmplă numai mie…ci se aplică în cazul tuturor terapeuților.

Orice schimbare presupune ieșirea din zona de confort și implică o sumă de eforturi depuse pentru atingerea unei noi stări de echilibru, înseamnă renunțare.

În această direcție ne lipsește cu desăvârșire educația. Nu am fost învățați să fim centrați pe noi înșine, am fost educați în spiritul acumulării și ne mai punem întrebarea…de ce avem kilograme în plus?

E dureros de rostit și dureros de făcut…pentru că în momentul în care ne ”uităm în oglindă” ajungem la concluzia că nu ne cunoaștem, că nu știm să facem ceva pentru noi…de fiecare dată când am încercat, a apărut un ”Da, dar…!” mai puternic.

Schimbarea e un proces, nu un eveniment! Orice schimbare se face în etape, nu ACUM! Astfel corpul, mintea, sufletul (emoționalul) se adaptează și construcția pornește firesc de la temelie. Dacă nu… e ca și cum am avea de construit o casă cu trei etaje și primul lucru pe care îl facem este acoperișul.

Da, corpul, mintea, sufletul! Pentru că suntem toate acestea. Sunt ”piesele„ noastre, este tandemul în care trebuie să pedalăm…și dacă în unul dintre posturi se pedalează mai repede toate celelalte trebuie să procedeze la fel. Valabilă și reciproca!

Suntem permanent în căutarea echilibrului. Să o facem fără rușine, asumat! Am căzut?

Am voie!

Mă ridic și merg mai departe.

Un articol terapie-verde.ro